Cu toţii am experimentat momente de tristeţe sau chiar nefericire în absenţa unor evenimente care să fi provocat aceste stări. De ce se întâmplă aceste lucruri? Există mai multe posibile explicaţii însă în acest articol vom aborda tendinţa de a ne condiţiona fericirea. Căutăm perfecţiunea ca o conditie a fericirii- când voi slabi, dacă voi promova, când voi absolvi studii de doctorat, etc- reprezintă de fapt o cămașă de forţă în care acceptăm singuri să intrăm, o serie de condiţionări de care atârnă sentimentul propriei valori şi nu este de mirare că ne devalorizăm singuri sau că suntem în permanentă căutare de atenţie, laude, diplome, premii. Și nu ne oprim doar la noi. Transmitem această “moştenire” şi mai departe, copiilor noştri.
Lista noastră de dacă şi atunci când hrăneşte un mic monstru: satisfacerea aşteptărilor celorlalti. Ne trezim aruncaţi într-o falsă competiţie care ne face doar să ne înstrăinăm faţă de noi şi faţă de semenii noştri. Totuși, asta nu înseamnă că nu este bine să ne fixăm obiective, ci dimpotrivă. Facem o gravă confuzie între a fi perfectionşiti şi a construi cea mai bună variantă a noastră. Care este diferenţa şi ce putem face?
În primul caz, trăim într-o veşnică nemulţumire, pe când în ultimul caz ne focusăm pe modalităţile prin care putem progresa. Cee de făcut? În prmul rând avem nevoie de o pauză, de un respiro din tot iureşul creat chiar de noi. Apoi, să respiăm şi să lăsăm mintea să tacă pentru câteva momente. Să ne strângem în braţe partenerii sau copiii şi să manifestăm recunoştinţă pentru lucrurile bune din viaţa noastră. Pare un stereotip dar se pare că uităm să apreciem tocmai lucrurile care contează cel mai mult pentru noi.
Apropierea fizică este vitală, atât pentru sănătatea noastră emoţională cât şi pentru cei dragi. Un aspect care poate fi remarcat în societatea romanească este faptul că avem tendinţa de a ne atinge mai ales atunci când dorim să oferim consolare – deci persoana dragă nouă este deja tristă, abătută, etc- (poate de aceea se poate constata o respingere a apropierii fizice, o fugă de contact intim- posibila explicatie fiind asocierea atingerii cu evenimente sau stări afective negative) iar ce putem face este ca zilnic să creăm ancore prin atingeri şi stări afective pozitive- să căutăm în noi iubire, recunostinta, multumire, pentu ca mai apoi să putem să le observăm în cei de lângă noi şi să putem să oferim din preaplinul nostru celor care au uitat să se oprească şi să se încarce de micile bucurii ale vieţii.
Până data viitoare, adu-ţi aminte să fii bun cu ceilalţi şi să rămâi fidel ţie însuţi.
Fiţi extraordinari,
Roxana
