L-aţi dorit, l-aţi aşteptat nerăbdătoare nouă luni, vi l-aţi imaginat, l-aţi idealizat şi..atunci când aţi crezut că veţi fi cele mai fericite mămici pentru că în sfârşit vă ţineţi bebeluşul în braţe, surpriză! Nu numai că nu simţiţi că sunteţi în al noulea cer ci dimpotrivă: un sentiment de tristeţe, nevoia de a plânge şi nu neaparat în legătură cu o cauză precisă, oboseală, incertitudini şi senzaţia că nu răspundeţi nevoilor bebeluşului, urme de vinovăţie, anxietate, labilitate emoţională. Şi apoi întrebarea? De ce simt toate aceste lucruri şi nu mă pot bucura pur şi simplu de bebeluşul meu? Ce este în neregulă cu mine?
Nimic nu este în neregulă cu voi ci pur şi simplu traversaţi ceea ce se cheamă baby blues, un sindrom care atinge aproximativ 80% dintre femei iar dacă până recent se considerau ca şi cauze cel mai adesea cele hormonale iată că descoperim că şi tăticii pot fi afectaţi cât şi mamele care adoptă. Un fenomen normal care poate fi explicat prin nevoia corpului de a se adapta unor schimbări majore, în urma unui stres mental şi fizic, sau ca o reacţie de doliu faţă de perioada de dinainte care nu va mai reveni niciodată, pentru că din momentul ce am devenit părinţi suntem părinţi o viaţă întreagă şi multe lucruri nu vor mai fi niciodată la fel. Vestea bună este că aceasta stare este provizorie şi nu durează mai mult de două săptămâni.
În cazul în care intensitatea şi durata a ceea ce resimţiţi nu doar că nu se atenuează ci dimpotrivă, se accentuează, aveţi sentimentul că nu vă mai puteţi ocupa corespunzător de al vostru bebeluş, că lucrurile scapă de sub control, oboseala devine o stare de epuizare, funcţionaţi pe pilot automat, nu puteţi stabili o relaţie cu bebeluşul, atunci este foarte posibil că vă regăsiţi în cea de-a doua categorie şi anume, să suferiţi de depresie post partum. Depresia post partum poate dura de la câteva săpămâni până la un an şi pentru a putea depăşi cu bine această perioadă este nevoie de ajutor specializat. În primă fază este suficient să vă adresaţi unui psihoterapeut care va putea identifica nevoia sau nu a unui tratament medicamentos. De cele mai multe ori psihoterapia în sine este cel mai recomandat tratament pentru că vizează atât eliberarea prin cuvânt cât şi identificarea de resurse.
Nu uitaţi, o parte importantă a procesului de vindecare este dată de acceptarea faptului că traversăm o perioadă dificilă în care avem nevoie de suport, sprijin sau îndrumare. A vorbi despre ceea ce simţiţi cu partnerul, a împărtăşi cu alte mămici sau persoane suport vă poate ajuta să nu vă mai simţiţi atât de singure. Izolarea, dorinţa de a ascunde nu vor face decât să accentueze starea şi să ne îndreptăm către un drum în care ne îndepărtăm de obiectivul final care până la urmă este găsirea unui echilibru individual, al cuplului şi al familiei.
Dragele mele, din tot sufletul vă transmit cele mai bune gânduri. Chiar dacă această perioadă poate fi una destul de dificilă, la capătul tuneluilui există o luminiţa care străluceşte. Aceea este tot ceea ce vă va aduce împliniri, satisfacţii în calitate de mamă şi credeţi-mă că este un sentiment care îl depăşeşte cu mult pe cel despre care discutam mai sus. Aveţi grijă de voi şi de cei dragi voua! Vă îmbrăţişez!
Cu dragoste de viaţă,
Psihoterapeut Roxana Grigoraș
