Metoda conștientă de a ne îndeplini visurile

Visurile noastre reprezintă anumite forme de dorinţe şi ceea ce ştim din experienţa noastră este că unele dintre ele se materializează, în timp ce altele rămân doar la stadiul ideatic. Cum îşi explică oamenii astfel de lucruri? Ei bine, cele mai întâlnite răspunsuri cu privire la modalitatea prin care ne putem îndeplini dorinţele nu sunt consistente unele cu altele, de altfel, chiar putem sesiza că primim mesaje contradictorii pe tot parcursul vieţii: credem că dacă suntem suficient de muncitori şi bătăioşi vom reusi, pe de altă parte visuile se îndeplinesc doar dacă aşa este menit să se intample. Sau, credem ca este o chestiune de noroc, fie, voinţa divinitatii. Ca urmare, avem tendinţa să alegem la întâmplare o explicaţie şi astfel, să devenim şi mai confuzi cu privire la acest aspect. Există până la urmă o strategie de implinire a dorinţelor? În primul rând, pentru a se materializa, avem nevoie de o intenţie clară. Credinţele amestecate ne aduc rezultate amestecate, iar mesajele amestecate au la bază credinţe ascunse precum “nu merit nimic din toate acestea”, “nu sunt suficient de bun”, etc, alte dorinţe au o origine superficială şi atunci nu au nicio şansă să se îndeplinească. Chopra ne oferă un bun exemplu: să spunem ca trei persoane îşi doresc o felie de tort de ciocolata. Prima persoană munceşte pentru a putea să îşi permită, a doua persoană vine acasa şi constată cu surprindere că soţia îi făcuse un tort cu ciocolată, iar a treia persoana se duce să comande un astfel de tort dar i se spune ca ultimul tocmai ce a fost vândut. Ce a fost diferit? Intenţia lor a fost aceaşi însă, lumea lor interioară, nu. Altfel spus, conştientizarea este precum un labirint prin care intenţiile se triază. Cu cât dorinţa este este însoţită de încrâncenare sau presiunea ca aceasta să se îndeplinească mai repede, de tensiune, cu atât probabilitatea ca aceasta să devină realitate este mai mică. Deci, în concluzie, urmeaza-ti visul dar ţine cont în acelaşi timp de faptul că universul „aude” şi gândurile tale cele mai ascunse.

Până data viitoare, adu-ţi aminte să fii bun cu ceilalţi şi să rămâi fidel ţie însuţi.

Fiţi extraordinari,
Roxana


Distribuie dacă ți-a plăcut:

Adăugați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bine ai venit pe PsihoArt!

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți:

articole, video-uri, workshopuri?

Te invit să te abonezi introducând adresa de email.