Mersul la psiholog sau „Ce porți lele, chelbe-n cap?” ?

Pe vremea când eram copil, bunica se minuna de unele dintre piesele vestimentare pe care i le prezentam fiind foarte „la modă” şi imi răspundea cu această vorbă care mereu mă făcea să chicotesc şi să o întreb apoi mirată: Cum adică, bunico? Poate că aşa vă întrebaţi şi voi acum, care să fie legătura între „ce porţi lele chelbe-n cap, dacă-i modă, ce să fac?” şi mersul la psiholog. Cred ca am depăşit faza în care noi, psihologii, explicăm diferenţa dintre psiholog şi psihiatru (sau cel puţin asta sper) şi asistăm în prezent la ceea ce se cheamă moda de a merge la psiholog. Şi da, trebuie să recunosc că încurajez chiar şi acest lucru, cel puţin în primă fază, doar că dacă lucrurile vor rămâne la acest stadiu nu ne putem aştepta la foarte multe schimbări.

Cred că a merge la psiholog este cool, la modă sau cum vreţi voi să spuneţi din simplul motiv pentru că, de asemenea cred ca este la fel de cool să te poţi descoperi în chipuri noi, să experimentezi în condiţii de siguranţă şi desigur, să te transformi, să te modelezi emoţional, atitudinal şi comportamental. După ce o perioadă de timp mersul la psiholog a fost condamnat sau ironizat, iată că a venit şi vremea când această activitate este la modă. De ce? pentru că întâlnirea cu psihologul, persoana instruită să te îndrume în parcursul autotransormării are în sine o valoare terapeutică prin simplul fapt că tu ai decis să faci câteva schimbări. Poate vă întrebaţi de ce psihologul şi nu mama, tata, bunica, etc care fac parte din familie şi care ar putea oricând să ofere sfaturi şi îndrumare. Pentru că părinţii sau persoanele implicate într-o relaţie emoţională subiectivă cu persoana în cauză pot contamina sau vicia procesul de dezvoltare, în ciuda bunelor intenţii. Aţi mai auzit probabil expresia „drumul spre iad este pavat cu cele mai bune intenţii”. Ca să fiu şi mai explicită o să dau exemplul unei mame care încearcă să îşi motiveze fiul adolescent să înveţe spunându-i că nu o sa ajungă nimic în viaţă, dându-i exemplu apoi pe un alt coleg care învaţă şi se comportă exemplar. Fără să vrea, mama mai degrabă a înrăutăţit situaţia, transmiţând un mesaj implicit de tipul: X este mai bun decât tine, nu eşti vrednic de afecţiunea mea. Sigur că nu mesajul acesta a vrut mama să trimită dar după cum vă daţi seama lucrurile funcţionează într-o modalitate mult mai complexă, după chipul şi asemănarea noastră.

În concluzie, încurajez pe toată lumea să urmeze această „modă” cu condiţia ca atunci când se angajează în acest proces terapeutic să o facă din toată fiinţa, cu convingere şi dăruire. Vă garantez că atunci când veţi respecta aceste principii, veţi avea parte de schimbările dorite!
Până data viitoare, adu-ţi aminte să fii bun cu ceilalţi şi să rămâi fidel ţie însuţi.

Fiţi extraordinari,
Roxana


Distribuie dacă ți-a plăcut:

Adăugați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bine ai venit pe PsihoArt!

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți:

articole, video-uri, workshopuri?

Te invit să te abonezi introducând adresa de email.