Domnul „Nu”

Vrei să mergem în parc? „Nu”, Hai la masă! „Nu”, Vino să îţi schimb scutecul! „Nu”, Eşti gata de baie? „Nu”şi lista poate continua iar acest lucru nu face decât să ne apese butoane şi în final să ne scoată din sărite pe noi ca părinţi. Dacă atunci când erau doar nişte bebeluşi nu se puteau opune la nimic din ceea ce le propuneam, în jurul vârstei de 18 luni realizează că pot spune „nu”, că sunt distincţi de noi şi vor utiliza refuzul ca pe o modalitate de afirmare. Ceea ce trebuie să ştim noi ca părinţi este că această etapă este una normală, că este pasageră şi că este necesară pentru autonomia sa. Prin acest refuz ei ne comunică: „nu sunt tu, am propriile mele dorinţe, nu poţi să-mi impui tot ceea ce vrei tu”. Prefer să mă gândesc la această fază de opoziţie ca fiind una de afirmare pentru că ai noştri copii nu şi-au propus să ne enerveze ci au nevoie să deţină controlul, să ia decizii.

Iată de ce atunci când ajungem în această etapă este indicat să nu intrăm în jocuri de putere, în care să îi constrângem să facă ceea ce ne dorim ci să le propunem mai multe variante nu în ideea de a-i manipula ci pentru a le arăta că pot face alegeri şi deţine controlul. De exemplu în loc de a le spune: „Hai să faci baie” putem spune: „Preferi să faci baie acum sau după masă?” Mănânci banana sau mărul? Vrei să te schimb în dormitor sau în baie? Apoi să nu uităm de umor şi de joc atunci vrem ca al nostru copil să fie receptiv la propunerile noastre.

De exemplu, atunci când vrem să se spele pe dinţi, în loc să-i ordonăm să vină în baie sau chiar să-l luam pe sus pentru a se supune cerinţei, putem să intrăm în pielea unui personaj din poveşti pe care el îl place şi cu o voce teatrală să-i spunem că avem misiunea de a-l spăla pe dinţi. Bineînţeles, vom exagera şi îi vom spune că dacă misiunea eşuează statutul nostru de super erou va fi defăimat, aşa că avem nevoie de cooperarea lui, de ajutorul său. Cu siguranţă va găsi acest lucru foarte amuzant şi vom avea mult mai multe şanse să îl convingem să facă un anumit lucru pe care i-l propunem.

Reţinem deci că aceste comportamente de opoziţie nu sunt menite pentru a ne enerva sau pentru a ne sfida, fac parte din evoluţia firească a oricărui copil. Tratate cu tact şi bunăvoinţă vor fi depăşite iar copilul va redeveni mai receptiv la propunerile noastre.

Vă invit să încercaţi iar apoi să îmi lăsaţi comentariile voastre. Ce soluţii aţi găsit în această fază? Ce a funcţionat mai bine? Atunci când împărtăşim, creştem împreuna!

Cu dragoste de viaţă,

Dr. Psihoterapeut Roxana Grigoraş


Distribuie dacă ți-a plăcut:

Adăugați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bine ai venit pe PsihoArt!

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți:

articole, video-uri, workshopuri?

Te invit să te abonezi introducând adresa de email.